Prin Sentinta nr. 1302/com din data de 3.12.2010, Tribunalul Iasi, Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, a respins ca inadmisibila cererea de revizuire formulata impotriva unei hotarari date in solutionarea unei cereri in anulare, cerere in anulare formulata impotriva ordonantei de plata, in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007. Instanta a motivat ca „nefiind vorba de o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva la instanta de apel sau prin neapelare sau de o hotarare pronuntata de o instanta de recurs in rejudecarea fondului, domeniu de incidenta clar reglementat in ceea ce priveste calea de atac a revizuirii” cererea de revizuire este inadmisibila. „Pe cale de consecinta, atata timp cat hotararea supusa revizuirii nu a fost pronuntata in apel sau in recurs, prin rejudecarea fondului, in acest din urma caz, calea de atac extraordinara are caracter inadmisibil”.
Pornind de la aceasta hotarare, ne propunem sa analizam in continuare admisibilitatea revizuirii hotararilor date in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 – privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale.
In prealabil, aratam ca revizuirea este o cale de atac extraordinara de retractare, comuna si nesuspensiva de executare, putand fi exercitata doar impotriva hotararilor definitive in cazurile si in conditiile prevazute expres de lege.
Includerea revizuirii in cadrul cailor de atac extraordinare are drept consecinta calificarea acesteia ca o cale de atac nedevolutiva, deoarece se realizeaza astfel doar un control al hotararii atacate, fara posibilitatea de a se administra, de regula, probe noi si fara a avea loc o noua judecata in fond.
Articolul 322 alin. (1) din Codul de procedura civila, stabilind obiectul revizuirii, statueaza ca revizuirea priveste hotarari ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, precum si hotarari date de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul; apoi, analiza unei cereri de revizuire trebuie sa se incadreze in motivele expres si limitativ prevazute de art. 322 pct.1-9 din Codul de procedura civila.
Deoarece revizuirea are ca scop generic indepartarea erorilor savarsite in legatura cu starea de fapt stabilita prin hotarare definitiva, este general admis ca aceasta cale de atac trebuie sa vizeze hotararile care au rezolvat fondul pretentiei dedusa judecatii.
Conditia ca revizuirea sa priveasca o hotarare de fond este insa prevazuta explicit numai in cazul hotararilor pronuntate de instanta de recurs. Interpretarea literala a dispozitiilor art. 322 din Codul de procedura civila impune concluzia ca doar pentru deciziile din recurs legea cere conditia evocarii fondului. Dupa cum s-a aratat in doctrina, in legatura cu hotararile ramase definitive in instanta de apel sau prin neapelare, textul nu pune in mod expres conditia restrictiva de a fi hotarari de fond, dar, fiindca revizuirea nu poate fi exercitata decat pentru motivele expres prevazute de lege, iar aceste motive sunt legate, de regula, de situatia de fapt, care se rezolva prin hotararile de fond, aceasta conditie a fost extinsa si la hotararile definitive pe care le precizeaza art. 322 din Codul de procedura civila.
Dupa intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale, in practica judiciara s-a conturat pozitia instantelor de judecata privind inadmisibilitatea revizuirii in conditiile art. 322 din Codul de procedura civila, pe motiv ca nu poate fi formulata impotriva unei hotarari date in solutionarea unei cereri in anulare, deoarece acestei cai extraordinare de atac ii sunt supuse doar hotararile care evoca fondul.
In interpretarea art. 322 din Codul de procedura civila aceasta critica retinuta de instantele de judecata isi produce efecte si este valabila doar in contextul unui cadru procesual clar definit, respectiv „precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul”. Este evident ca, in cazul unei hotarari date in recurs, revizuirea este inadmisibila fata de lipsa fondului cauzei.
Insa, revizuirea promovata impotriva unei hotarari date in solutionarea unei cereri in anulare pronuntate in conditiile O.U.G. nr. 119/2007, apreciem ca este incadrata in cadrul tezei intai a art. 322 din Codul de procedura civila, varianta finala „revizuirea unei hotarari ramase definitive (…) prin neapelare”.
Astfel, sentinta data in cadrul unei cereri in anulare nu este susceptibila de solutionare prin apelare, prin cadrul procesual stabilit de prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007. Prin aceasta prevedere a hotararii ramase definitive prin neapelare, legiuitorul nu mai stabileste neechivoc caracterul de „hotarare… cand evoca fondul” , ca si in cazul hotararii date in recurs. Or, in aceste conditii, intervine principiul unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Şi, in acest sens, trebuie sa aplicam principiul legea trebuie interpretata in sensul aplicarii ei, si nu in sensul neaplicarii (actus intepretandus est potius ut valeat quam pereat).
Pornind de la aceste principii institutia revizuirii vizeaza indreptarea erorilor de fapt, fata de recurs, spre exemplu, care are in vedere erorile de drept in primul rand. In materia revizuirii „a evoca fondul” in prima instanta inseamna a examina raportul juridic dedus judecatii prin prisma probelor administrate in cauza. Astfel, o sentinta pronuntata in urma solutionarii cererii in anulare, in evocarea fondului, daca instanta a schimbat situatia de fapt in urma analizei probelor, stabileste clar caracterul pentru exercitarea revizuirii sentintei.
Cu privire la „evocarea fondului”, sustinem in totalitate faptul ca, cel putin cu privire la solutionarea cererii in anulare, nu poate fi retinut faptul ca nu se evoca fondul, doarece instanta de control, in solutionarea cererii in anulare va analiza toate aspectele cauzei. In sustinerea acestei opinii s-au pronuntat si alti autori, in analiza procedurii somatiei de plata reglementata de Ordonanta de Guvern nr. 5/2001, total aplicabila si in cazul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 ” …procedura somatei de plata, in ansamblul sau, nu exclude cercetarea fondului raporturilor juridice intre parti decat in prima faza. Daca debitorul impotriva caruia s-a pronuntat o ordonanta potrivit Ordonantei de Guvern nr. 5/2001 formuleaza actiune in anulare, instanta investita cu o astfel de cerere va analiza apararile de fond formulate de acesta impotriva pretentiilor creditorului, ceea ce presupune ca a doua faza a procedurii nu mai poate fi caracterizata drept lipsita de orice analiza a fondului raporturilor juridice dintre parti”.
Ca atare, sentinta comerciala data in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 poate fi obiect al revizuirii ca hotarare pronuntata in prima instanta, prin care s-a analizat fondul pretentiei deduse judecatii, si care a ramas definitiva prin neapelare. In concluzie, revizuirea priveste toate hotararile prin care s-a solutionat fondul pretentiei deduse judecatii, deoarece motivele prevazute la art. 322 din Codul de procedura civila vizeaza, ca regula, situatia de fapt.
In sfera hotararilor ramase definitive prin neapelare trebuie incluse nu numai hotararile impotriva carora nu s-a exercitat calea de atac, apelul, ci si hotararile date in prima instanta, fara drept de apel, intrucat si acestea sunt definitive. Este si situatia ordonantei de plata reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007, care este o hotarare definitiva, mai mult de atat, chiar executorie.
Fiind o cale de atac, revizuirea nu declanseaza un litigiu nou, ci reprezinta numai o faza procesuala a aceleiasi cauze, ceea ce face ca, in mod firesc, ea sa nu se poata desfasura decat in cadrul procesual deja existent in etapele procesuale anterioare. In aceste conditii, interesul promovarii cererii de revizuire apartine persoanelor care au avut calitate de parte in procesul initial. Din aceste considerente, precum si din faptul ca hotararea pronuntata in solutionarea cererii de emitere a ordonantei de plata este definitiva, se justifica in mod deplin aplicabilitatea si admisibilitatea revizuirii.
Prin menirea sa, institutia revizuirii reprezinta o cale extraordinara de atac, care are rolul de a supune controlului judiciar indreptarea erorilor de fapt. Aceasta nu poate, in afara conditiilor de stricta interpretare, sa limiteze accesul la justitie si echitate, precum si la controlul judiciar a tuturor actiunilor deduse judecatii, indiferent ca acestea provin din actiuni cu reglementari speciale sau cele de drept comun.
Aceasta interpretare a noastra este sintetizata de Prof. Univ. Dr. I. Deleanu „…este admisibila contestatia in anulare si, exceptand motivul prevazut de art. 322 pct. 3 din Codul de procedura civila, este posibila si revizuirea. Fiind in prezenta unei judecati in fond si in considerarea dreptului partii de acces la justitie si a dreptului acesteia la un proces echitabil, nu vedem niciun obstacol legal pentru execrcitarea acestor cai de atac. … Altfel, in cazul inadmisibilitatii cailor de atac de retractare, ar trebui sa admitem, ad absurdo sensu, ca in prezenta unor neregularitati grosiere – cum sunt cele constituite ca motive ale celor doua cai extraordinare de atac – partii nu-i ramane decat consternarea si perplexitatea”.
Fata de toate argumentele mentionate mai sus apreciem ca institutia revizuirii este admisibila in procedura ordonantei de plata reglementata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007.