În lumina problemelor actuale, Guvernul României, s-a pronunţat prin dorinţa de impozitare a drepturilor de autor, ceea ce a creat un lanţ de discuţii cu privire la acest fapt. Dar, pentru a înţelege dacă este motivată sau nu această dorinţă a guvernanţilor, se impune să definim ce reprezintă drepturile de autor şi modul în care a înţeles până acum legiuitorul să le definească.
Astfel, prin autor se înţelege persoana fizică sau persoanele care au creat opera. Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunostinţa publicului. În structura drepturilor de autor intră, pe de o parte, drepturile morale – menţionate în art.10 – 11 din legea 8/1996 consolidată în 03.08.2006 şi nu pot face obiectul unei cesiuni sau renunţări. Ele aparţin autorului, iar după moartea acestuia se transmit moştenitorilor săi pe durată nelimitată, potrivit legislaţiei civile, în lipsa moştenitorilor transmiţându-se organismului de gestiune colectivă – iar pe de altă parte, drepturile patrimoniale – prevăzute la art. 13 şi 21, din legea 8/1996, durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani (art. 25 din legea 8/1996), oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunostinţa publică în mod legal. Daca nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie. Autorul are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv asupra utilizării operei sale de către alţii. Ele pot fi însă transmise şi altor persoane, pe baza contractelor de cesiune, de închiriere, de editare. Transferul sau trimiterea folosinţei drepturilor de autor şi a altor drepturi similare este considerată, potrivit Codului Fiscal, prestare de servicii, operaţiune pentru care se aplică taxa pe valoare adaugată (TVA) în cota standard de 19 la sută. Legea 163/2005 aprobă fara modificari art. 52 din Ordonanta de urgenţă 138/29.12.2004, care stabileşte reţinerera la sursă de 10% pentru veniturile din activităţi independente. În concordanţă cu aceste reglementări, declaraţia 205 pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, care trebuie completate de firme, afişează cota de 10%.
O problemă juridică deosebită este dată de durata protecţiei legale a programelor de autor, atât a celor distribuite cu licenţă, cât şi a celor ce intră în categoriile freeware, shareware si public domain, precum şi de durata drepturilor de autor. Protecţia legală este asigurată în funcţie de situaţia în care se încadrează programul. Condiţia esenţială ce ar trebui îndeplinită pentru ca protecţia legală să funcţioneze este aceea ca programul să fie înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) şi în Registrul Programelor de Calculator, registru care se găseste la Agenţia Naţională pentru Comunicaţii şi Informatică (ANCI).
Plata drepturilor de autor se face din cheltuieli de personal, adică din art. bugetar 10.01.12 (cheltuieli cu persoane din afara unităţii) dacă sunt bani alocaţi la acest articol bugetar, contractul înregistrându-se la Administraţia financiară, cu depunerea obligatorie a declaraţiei 020. Persoana se introduce în ştatele de plată la colaboratori. Dacă nu sunt bani alocaţi acestui articol bugetar ar trebui să se facă o adresă către ordonatorul de credite pentru aprobarea banilor pentru astfel de plăţi.
Conform art. 43 din legea 8/1996, remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabileşte prin acordul părţilor. Cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările provenite din exploatarea operei, fie în sumă fixa sau în orice alt mod. În cazul în care remuneraţia nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelorjurisdicţionale competente, potrivit legii, stabilirea remuneraţiei. Aceasta se va face având în vedere sumele plătite uzual pentru aceeaşi categorie de opere, destinaţia şi durata exploatării, precum şi alte circumstanţe ale cazului. În cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei. Autorul neputând să renunţe anticipat la exerciţiul dreptului mai devreme menţionat.
Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa. Astfel, suma datorată se calculează conform următoarelor cote, fără a putea depăşi 12.500 euro sau contravaloarea în lei:
- de la 300 la 3.000 euro – 5%;
- de la 3.000,01 la 50.000 euro – 4%;
- de la 50.000,01 la 200.000 euro – 3%;
- de la 200.000,01 la 350.000 euro – 1%;
- de la 350.000,01 la 500.000 euro – 0,5%;
- peste 500.000 euro – 0,25%.
În cazul unei opere comune, creată de mai mulţi coautori în colaborare, dreptul de autor asupra operei aparţine coautorilor acesteia, dintre care unul poate fi autorul principal, în condiţiile legii 8/1996. În lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord. Se impune temeinicia justificată în eventualitatea refuzului unuia dintre coautori de a-şi da consimţământul. În cazul în care contribuţia fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat, cu condiţia să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori. Cu privire la utilizarea operei create în colaborare, remuneraţia se cuvine coautorilor în proporţiile pe care aceştia le-au convenit. În lipsa unei convenţii, remuneraţia se împarte proporţional cu părţile de contribuţie ale autorilor sau în mod egal, dacă acestea nu se pot stabili.
Conform art. 33, sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
- reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
- utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
- utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
- reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
- reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect;
- reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
- reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată;
- utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică;
- utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
Astfel, în baza celor invederate mai sus, apreciem că drepturile de autor, asa cum sunt ele definite, nu reprezintă o forma de „evaziune fiscală”, dupa cum au lăsat reprezentanţii Guvernului şi unii lideri sindicali să înţeleagă, deoarece aceste drepturi reprezintă, în opinia noastră, o formă de stimulare a dezvoltării socio-economice, culturale şi intelectuale.